Dezvoltare profesionala
Programul Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă, ediţia a IV-a, revizuită CECCAR organizează diferite forme de educaţie pentru profesioniştii contabili prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Profesionala Continuă la nivelul celor 42 de filiale teritoriale ale Corpului. Conform Standardului profesional nr. 38 emis de CECCAR, în vederea menţinerii unui grad ridicat de pregătire şi competenţă în activitate, toţi profesioniştii contabili sunt obligaţi să efectueze orele de pregătire profesională necesare obţinerii vizei anuale la disciplinele prevăzute în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Profesională Continuă. Profesioniştii contabili membrii CECCAR sunt obligaţi, la acordarea vizei anuale, să completeze o declaraţie pe propria răspundere în ce priveşte respectarea normelor de deontologie profesională şi frecventarea cursurilor de pregătire profesională organizate de filială sau instituţiile, respectiv organismele profesionale recunoscute de CECCAR. Informaţiile despre organizarea cursurilor de pregătire profesională şi despre Calendarul cursurilor le puteţi găsi prin contactarea filialelor CECCAR. |
CECCAR, în calitate de membru IFAC are sarcina să se asigure că profesioniştii contabili continuă să-şi dezvolte şi să-şi menţină competenţele profesionale cerute de utilizatorii serviciilor lor. Corpul are totodată sarcina de a promova în rândul profesioniştilor contabili şi al publicului avantajele dezvoltării profesionale continue subliniind importanţa imbunătăţirii continue a competenţei şi a angajamentului la o învăţare pe viaţă.
Pentru detalii complete privind organizarea cursurilor de dezvoltare profesională continuă, vă rugăm să contactaţi filiala de domiciliu.