Înscrierea societăţilor
Pentru înscrierea unei societăţii de profil în Tabloul CECCAR este necesară respectarea următoarelor condiţii prevăzute de art. 9 din O.G. 65/1994, republicată şi de Normele deontologice nr. 3334/17.03.2003, referitoare la membrii Corpului – persoane juridice, respectiv:
– societatea să aibă ca obiect de activitate exercitarea profesiei de expert contabil şi/sau de contabil autorizat;
– majoritatea acţionarilor sau asociatilor să fie experţi contabili/contabili autorizaţi şi să detină majoritatea actiunilor sau a părtilor sociale (minim 51% din capitalul social) şi totodată consiliul de administratie al societăţii comerciale să fie ales, în majoritate, dintre acţionarii sau asociaţii membri ai Corpului;
– acţiunile să fie nominative şi orice nou asociat sau acţionar să fie admis de adunarea generală;
– obiectul de activitate al unei societati de expertiză contabilă poate să cuprindă pe lângă clasa CAEN 6920 – “Activităţi de contabilitate şi audit financiar consultanţă în domeniul fiscal” şi activitati din clasele CAEN, potrivit celor menţionate în Anexă.
– dovada achitării taxei de înscriere în Tabloul Corpului a societăţii;
– copie de pe carnetul de membru CECCAR al reprezentantului legal.