Carieră
Auditor de calitate – Filiala Brăila
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Filialei CECCAR Brăila, Bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 3, în vederea ocupării postului de auditor de calitate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi/5 zile/săptămână.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- are calitatea de expert contabil și experiențã profesionalã de minimum 5 ani;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Braila după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune până în intervalul 10.01-18.01.2022 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 9.00-15.00 la sediul Filialei CECCAR Brăila
– concursul (testul scris și interviul) va avea loc in data de 21.01.2022 ora 13.00.
– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul filialei CECCAR Brăila.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. cerere de înscriere la concurs;
2. CV- ul semnat pe fiecare pagină din care să rezulte numărul total de expertize efectuate;
3. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Standardul profesional nr.35 privind expertizele contabile;
- Codul etic national al profesioniștilor contabili.
...............................................................................
Post vacant Filiala Timiș: șef birou administrativ
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Timiș din Str. Moise Nicoară nr. 21, jud. Timiș, în vederea ocupării postului de șef Birou administrativ cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Timis după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune până la data 25.10.2021, inclusiv, ora 16.00, la sediul filialei;
– susținerea interviului și testarea pentru verificarea cunoștințelor profesionale are loc la data de 26.10.2021, ora 14.00.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. Cerere de înscriere la concurs;
2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;
3. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
- Ordin nr. 2634 din 2015 privind documentele financiar-contabile;
- Decret nr. 209 din 5 iulie 1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casa;
- Ordin 3103/2017 privind aprobarea Reglementãrilor Contabile pentru persoanele juridice fara scop patrimonial;
- Legea nr. 227/2015 – Codul Fiscal;
- Normele nr. 5915/2008 privind elaborarea, aprobarea si executarea bugetului de venituri si cheltuieli, fluxurile financiare si evidenta contabila din cadrul CECCAR, cu modificarile ulterioare;
- Normele nr. 5924/2008 privind organizarea si inventarierea CECCAR, cu modificarile ulterioare;
- Legea nr. 82/1991 a contabilitãții, actualizată;
- Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;
- Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
- Ordonanţa de urgenţă nr. 28/1999 republicată privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal;
- Metodologia de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat;
- Metodologia de stabilire a cotizațiilor de membru;
- Sistemul de cotizații în cadrul CECCAR.
...............................
Post vacant filiala Brăila: auditor de calitate
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Filialei CECCAR Brăila din Bdul Alexandru Ioan Cuza nr. 3, în vederea ocupării postului de auditor de calitate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 4 ore/zi, 5 zile/săptămână.
Condiţii generale pentru persoana care participă la concurs:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- are calitatea de expert contabil și experiență profesională de minimum 5 ani;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Brăila după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune până la data de 18.10.2021 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri, între orele 9.00-15.00, la sediul Filialei CECCAR Brăila;
– concursul (testul scris si interviul) va avea loc în data de 20.10.2021, ora 10.00.
– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii „admis” sau „respins” prin afişare la sediul Filialei CECCAR Brăila.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. cerere de înscriere la concurs;
2. CV semnat pe fiecare pagină, din care să rezulte numărul total de expertize efectuate;
3. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii).
BIBLIOGRAFIE:
- Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Standardul profesional nr. 35 privind expertizele contabile;
- Codul etic național al profesioniștilor contabili.
......................................................................................
Post vacant filiala Giurgiu: auditor de calitate
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Filialei CECCAR Giurgiu din Str. Vlad Țepeș C2, județul Giurgiu, în vederea ocupării postului de auditor de calitate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 4 ore/săptămână.
Condiţii generale pentru persoana care participă la concurs:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- are calitatea de expert contabil și experiență profesională de minimum 5 ani;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Giurgiu după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune până la data de 13.10.2021 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 9.00-15.00 la sediul filialei CECCAR Giurgiu;
– concursul (testul scris si interviul) va avea loc în data de 15.10.2021, ora 10.00.
– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii „admis” sau „respins” prin afişare la sediul Filialei CECCAR Giurgiu.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. cerere de înscriere la concurs;
2. CV semnat pe fiecare pagină din care să rezulte numărul total de expertize efectuate;
3. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii).
BIBLIOGRAFIE:
- Ordonanța Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Standardul profesional nr. 35 privind expertizele contabile;
- Codul etic național al profesioniștilor contabili.
.....................................
Posturi vacante – Filiala Harghita
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs la sediul Filialei CECCAR Harghita din localitatea Miercurea Ciuc, Str. Harghita nr. 11, Jud. Hargita, în vederea ocupării urmatoarelor posturi:
– Șef Birou evidență tablou
– Șef Birou stagiu și dezvoltare profesională continuă
– Auditor de calitate
Contractele de muncă sunt pe perioadă nedeterminată, cu program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe bune Microsoft Office;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Dosarele de înscriere se vor depune până la data 19.03.2021, inclusiv, ora 13.00, la sediul Filialei CECCAR Harghita
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Harghita în data de 24.03.2021, începând cu ora 10.00.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. cerere de înscriere la concurs;
2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;
3. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE ȘEF BIROU EVIDENȚĂ TABLOU
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Metodologia de acordare a vizei aprobate prin HCN nr.78/9 ianuarie 2017
BIBLIOGRAFIE ȘEF BIROU STAGIU ȘI DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili;
BIBLIOGRAFIE AUDITOR DE CALITATE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Standardul profesional nr.35 privind expertizele contabile;
- Codul etic national al profesioniștilor contabili.
........................................................................................
Secretar – Filiala CECCAR Bihor
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Bihor din Str. Emanuil Gojdu nr. 29, bl. A9, et. 1, jud. Bihor, în vederea ocupării unui post de secretar pe perioada determinata și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
-
- studii superioare economice;
-
- capacitate de analiză şi sinteză;
-
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
-
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
-
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Bihor, după cum urmează:
– dosarele de înscriere se vor depune până la data 7.08.2020, ora 12, la sediul Filialei CECCAR Bihor;
– proba scrisă, proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului și interviul vor avea loc in data de 10.08.2020, ora 10.00, la sediul filialei Bihor;
– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Bihor.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
-
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină;
BIBLIOGRAFIE
-
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
-
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili.
..........................................................................................
Consilier juridic – Sediul central CECCAR
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Aparatului Central din București, str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, în vederea ocupării postului de consilier juridic în cadrul Direcției Juridice, Resurse Umane și Achiziții.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște foarte bine limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiții specifice și cerințe de participare la concurs:
-
- studii superioare juridice;
-
- capacitate de analiză și sinteză;
-
- exeperiență în domeniul juridic de minim un an;
-
- capacitate de asimilare rapidă a informațiilor noi;
-
- excelente abilități de comunicare, amabilitate și muncă în echipă;
-
- rezistență la stres, flexibilitate, atenție la detalii, minuțios, perseverență;
-
- cunoștințe Microsoft Office, nivel foarte bun;
-
- capacitate de sistematizare, analiză și sinteza informațiilor;
- comportament profesional integru și conduită ireproșabilă.
Dosarele de înscriere se vor depune pe adresa de email resurseumane@ceccaro.ro sau la sediul Aparatului Central din București, str. Intrarea Pielari nr. 1, sector 4, până la data de 7 august 2020 ora 12.00.
Concursul va consta în:
– proba scrisă constând în verificarea cunoștințelor profesionale dobândite (întrebări din bibliografie), proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului precum și susținerea interviului vor avea loc în data de 10.08.2020 ora 10,00;
– comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea mențiunii admis sau respins prin afișare pe site-ul CECCAR.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
1. cerere de înscriere la concurs scrisă de mână și semnată;
2. CV-ul semnat pe fiecare pagină;
BIBLIOGRAFIE
-
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată, cu modificările ulterioare;
-
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
-
- Codul de procedură civilă;
-
- Codul de procedură penală;
-
- Codul Civil;
-
- Codul Penal;
- Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor și Consiliul Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
..........................................................................................
Translator – Aparatul central
Are you highly motivated, communicative and eager to learn? Does facing a challenge make you think of at least three possible solutions? Do you have an excellent command of the English language? We are looking for a new colleague to join our dynamic international relations team, so if your answer to these questions is yes, you’ve almost won us over!
The ideal candidate:
What we’re looking for in a successful candidate:
- A university degree (foreign languages, economics);
- Excellent spoken and written English, second language French is a plus;
- Excellent interpersonal skills, flexibility, willingness to learn and ability to manage work independently as well as part of a team;
- Computer literate, with a good command of the Microsoft Office Suite (Word, Excel, Power Point, Outlook Express);
- Good organizational skills,
- Experience in specialized translations (economy, finance, accounting etc.) and knowledge of CAT Tools (Trados) is a big plus.
Job description:
Your main responsibilities will include:
- Translating various documents, particularly international accounting standards;
- Organizing professional events such as conferences, seminars and roundtables bringing together foreign and Romanian experts in the field;
What we offer:
- A competitive salary and meal vouchers;
- A pleasant working environment within a dynamic and supportive team;
- The opportunity to connect with professionals all around the world;
The interview will include a written test to assess your language and computer skills and will take place at our offices in Pielari Street no 1, Bucharest. Only the selected candidates will be contacted.
About CECCAR:
The Body of Expert and Licensed Accountants of Romania (CECCAR) is a well-known, highly reputed professional accounting organization, and one of the largest professional institutes in South-Eastern Europe.
With over 95 years of history, CECCAR is the competent authority managing the Romanian accounting profession, being represented through territorial branches in all of the 41 counties of Romania and in the city of Bucharest. It supports and promotes high-quality professional practices, with a particular focus on the competence, skills and ethical conduct of those involved in the profession, in order to serve the public interest and lay the foundations of a solid, progress-oriented economy.
Find out more about us by visiting our website and our Wikipedia page.
.......................................................................
Șef Birou evidență tablou – Filiala CECCAR Iași
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Iași din Str. Barbu Lăutaru nr. 1, jud. Iași, în vederea ocupării postului de șef Birou evidență tablou, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exerciţiu;
- starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Iasi, Str. Barbu Lăutaru nr. 1, jud. Iași, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune până la data 15 mai 2020, inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 9.00-17.00, la sediul Filialei CECCAR Iași;
- susținerea interviului si testarea pentru verificarea cunostinelor profesionale are loc la data de 18.05.2020 intre orele 14.00-16.00;
- comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Iași.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină;
- copia actului de identitate ;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili.
...........................................................
Auditor de calitate – Filiala CECCAR Olt
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Olt din localitatea Slatina, Str. Păcii nr. 3, Bl. 3, Sc. A, Et. 1, Ap. 3, Jud. Olt, în vederea ocupării postului de auditor de calitate, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 4 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- are calitatea de expert contabil și experiențã profesionalã de minimum 5 ani;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Olt din localitatea Slatina, Str. Păcii nr. 3, Bl. 3, Sc. A, Et. 1, Ap. 3, Jud. Olt, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune până la data 10.04.2020, inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 9.00-17.00, la sediul Filialei CECCAR Olt;
- concursul (testul scris si interviul) va avea loc in data de 15.04.2020, ora 12.00;
- comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul filialei CECCAR Olt.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină din care să rezulte numărul total de expertize efectuate;
- copia actului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
- cazierul judiciar;
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Ghidul auditorului de calitate în domeniul serviciilor contabile;
- Standardul profesional nr.35 privind expertizele contabile;
- Codul etic national al profesioniștilor contabili.
...................................
Șef Birou administrativ – Filiala CECCAR Arad
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Arad din Bd. Revoluției nr. 92, Mun. Arad, în vederea ocupării postului de șef Birou administrativ, cu contract de muncă pe perioadă determinată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condițiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exerciţiu;
- starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare finalizate;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Arad din Bd. Revoluției nr. 92, Mun. Arad, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune până la data 2.03.2020, inclusiv, după următorul program: de luni până vineri, între orele 9.00-16.00, la sediul Filialei CECCAR Arad;
- proba scrisă si susținerea interviului au loc în data de 3.03.2020, ora 10.00;
- comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Arad.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină;
- copia actului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, cu modificãrile și completãrile ulterioare;
- Ordin nr. 2634 din 2015 privind documentele financiar-contabile;
- Decret nr. 209 din 5 iulie 1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casa;
- Ordin 3103/2017 privind aprobarea Reglementãrilor Contabile pentru persoanele juridice fara scop patrimonial;
- Legea nr. 82/1991 a contabilitãții, actualizată;
- Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar;
- Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;
- Ordonanţa de urgenţă nr. 28/1999 republicată privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal;
- Metodologia de acordare a vizei anuale pentru exercitarea profesiei de expert contabil și contabil autorizat;
- Metodologia de stabilire a cotizațiilor de membru;
- Sistemul de cotizații în cadrul CECCAR.
..........................................................................................
Secretar – Filiala CECCAR Bihor
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Bihor din Str. Emanuil Gojdu nr. 29, Bl. A9, Et. 1, Jud. Bihor, în vederea ocupării unui post de secretar, pe perioadă determinată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exerciţiu;
- starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Bihor din Str. Emanuil Gojdu nr. 29, Bl. A9, Et. 1, Jud. Bihor, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune până la data 28.02.2020, ora 12:00, la sediul Filialei CECCAR Bihor;
- proba scrisă, proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului si interviul vor avea loc in data de 4.03.2020, ora 10:00, la sediul Filialei CECCAR Bihor;
- comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Bihor.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină;
- copia actului de identitate ;
- copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili.
.....................................................................................
Șef Birou stagiu și dezvoltare profesională continuă – Filiala Alba
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Alba din Str. Piața Consiliul Europei nr. 2, Bl. 32E, Ap. 19, Mun. Alba Iulia, Jud. Alba, în vederea ocupării unui post de șef Birou stagiu și dezvoltare profesională continuă, pe perioada nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exerciţiu;
- starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Alba din Str. Piața Consiliul Europei nr. 2, Bl. 32E, Ap. 19, Mun. Alba Iulia, jud. Alba, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune până la data 26.02.2020 ora 14, la sediul filialei CECCAR Alba;
- proba scrisă, proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului si interviul vor avea loc in data de 27.02.2020 orele 10.00, la sediul filialei Alba;
- comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Alba.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină;
- copia actului de identitate ;
- copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continuă a profesioniștilor contabili.
- .........................................................................
Secretar – Filiala Bihor
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Bihor din Str. Emanuil Gojdu nr. 29, Bl. A9, Et. 1, Jud. Bihor, în vederea ocupării unui post de secretar pe perioada determinată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exerciţiu;
- starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Bihor din Str. Emanuil Gojdu nr. 29, Bl. A9, Et. 1, Jud. Bihor, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune până la data 14.02.2020, ora 12.00, la sediul Filialei CECCAR Bihor;
- proba scrisă, proba de verificare a abilităților de utilizare a calculatorului si interviul vor avea loc in data de 19.02.2020 orele 10.00, la sediul filialei Bihor;
- comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins» prin afişare la sediul Filialei CECCAR Bihor.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină;
- copia actului de identitate ;
- copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continuă a profesioniștilor contabili.
..........................................................................................
Șef Birou evidență tablou – Filiala Iași
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Filialei CECCAR Iași din Str. Alexandru Vodă Ipsilanti nr. 49, Municipiul Iași, în vederea ocupării postului de șef Birou evidență tablou, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- capacitate deplină de exerciţiu;
- starea de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Filialei CECCAR Iași, Str. Alexandru Vodă Ipsilanti nr. 49, Municipiul Iași, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune până la data 8.01.2020 inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 9.00-17.00;
- susținerea interviului și testarea pentru verificarea cunoștințelor profesionale are loc la data de 9.01.2020, între orele 10.00-14.00;
- comunicarea rezultatelor concursului se face prin specificarea menţiunii «admis» sau «respins», prin afişare la sediul Filialei CECCAR Iasi.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină;
- copia actului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi a altor acte care să ateste efectuarea unor specializări;
- copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării postului (conform Ordinului ANFP nr. 192/2013 pentru aprobarea formatului standard al adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi vechimea în specialitatea studiilor);
- adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice).
BIBLIOGRAFIE
- Ordonanța Guvernului nr. 65/19 august 1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, republicată;
- Regulamentul de Organizare și Funcționare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, republicat;
- Standardul profesional nr. 38 privind pregătirea profesională continua a profesioniștilor contabili.
- ................................................................................
Auditor de calitate – CECCAR Filiala București
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează concurs, la sediul Aparatului Central, Intrarea Pielari nr. 1 sector 4, București, în vederea ocupării postului de auditor de calitate pentru CECCAR Filiala București, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, cu program de lucru de 8 ore/zi.
Condiţiile generale pentru persoana care participă la concurs:
- are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
- are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- are capacitate deplină de exerciţiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Condiţii specifice și cerințe de participare la concurs:
- studii superioare economice;
- are calitatea de expert contabil și experiențã profesionalã;
- capacitate de analiză şi sinteză;
- abilităţi excelente de organizare, prioritizare şi comunicare;
- rezistenţă la stres, flexibilitate, atenţie la detalii, minuţios, perseverenţă şi disponibilitate pentru program prelungit;
- cunoştinţe Microsoft Office, nivel mediu;
- comportament profesional integru şi conduită ireproşabilă.
Concursul se desfăşoară la sediul Aparatului Central, Intrarea Pielari nr. 1 sector 4, București, după cum urmează:
- dosarele de înscriere se vor depune în perioada 25.11.2019 până la data 6.12.2019, inclusiv, după următorul program: de luni până vineri între orele 8.00-16.00 la sediul Aparatului Central, Intrarea Pielari nr. 1 sector 4, București;
- proba scrisă și interviul au loc în data de 9.12.2019, cu începere de la ora 11.00.
Acte necesare pentru dosarul de înscriere la concurs:
- cerere de înscriere la concurs;
- CV-ul semnat pe fiecare pagină din care să rezulte numărul total de expertize efectuate;
- copia actului de identitate.