Update: HG nr. 352/2023 privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 20 aprilie 2023.
Guvernul a aprobat joi, 20 aprilie, o hotărâre privind acordarea unei măsuri de sprijin de urgență pentru producătorii agricoli din sectorul cereale. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), temeiul legal îl constituie Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/739 al Comisiei din 4 aprilie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia și România, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 96 din 05.04.2023.
Această măsură de sprijin are ca obiectiv acordarea unui grant producătorilor agricoli afectați de creșterea importurilor de cereale din Ucraina și reprezintă suma care se acordă pentru compensarea cheltuielilor angajate de producătorii agricoli din sectorul cereale pentru depozitarea în spații de depozitare pentru produse agricole proprii sau depozitarea în custodie la terți, a cantităților de grâu obținute din producția proprie a anului 2022 și înregistrate în aceste spații la data de 1 februarie 2023.
Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.