A fost oficializată documentația necesară pentru decontarea indemnizației de 75% din câștigul salarial mediu brut pe economie

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

Documentația necesară pentru decontarea indemnizației de 75% din câștigul salarial mediu brut pe economie, prevăzută de OUG nr. 111/2021, a fost oficializată recent, prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale.

Ordinul MMPS nr. 1.004/2021 stabilește modelului cererii și al declarației pe propria răspundere pentru următoarele categorii de persoane:

– profesioniști (PFA, II, IF);

– persoane fizice care obțin venituri din drepturi de autor;

– persoane fizice care au încheiate convenții de muncă în baza Legii cooperației;

– participanți la activitatea sportivă (sportivi, antrenori, medici, kinetoterapeuți etc.).

Amintim că, potrivit OUG nr. 111/2021, persoanele de mai sus pot beneficia de la stat de o indemnizație de 75% din câștigul salarial mediu brut pe economie, pe perioada întreruperii temporare a activității, total sau parțial, în contextul pandemiei de COVID-19.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)