Caietul de sarcini privind transformarea digitală a administrației publice din România, în valoare de peste 30 de milioane de euro, a fost pus în dezbatere publică, a anunțat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), informează Agerpres. Procesul de consultare publică presupune transmiterea de sugestii, observații sau recomandări de către reprezentanți ai companiilor IT din România, iar termenul limită pentru formularea observațiilor este vineri, 22 octombrie 2021.
„Procedura de consultare publică este un instrument esențial de transparentizare a procesului de licitație publică. De-a lungul timpului, industria IT din România a criticat modul în care s-au scris caietele de sarcini pentru marile proiecte de digitalizare a administrației. Însă acest feedback venea mereu în momentul în care caietele de sarcini erau deja în procedura de licitație publică. Reprezentanții industriei IT au acum ocazia de a contribui cu propuneri, sugestii și observații la cel mai important proiect de digitalizare a sectorului public – acordul cadru pentru transformarea digitală a administrației publice din România. Este convingerea noastră că tehnologia are un rol fundamental în transformarea economiei și a societății românești”, a declarat Octavian Oprea, președintele ADR, potrivit unui comunicat.
Caietul de sarcini prevede resursele umane și tehnologice necesare pentru consolidarea transformării digitale a administrației publice. Tehnologia și revoluția datelor oferă statelor un potențial semnificativ de creștere a eficienței și a calității serviciilor publice, precum și de sporire a transparenței și a încrederii cetățenilor, precizează sursa citată.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.