Modificări la Codul muncii

În Monitorul Oficial nr. 951 din 5 octombrie 2021 a fost publicată OUG nr. 117/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii. Actul normativ reglementează măsuri pentru protejarea și sprijinirea angajaților, pe termen mediu și lung, care urmează a beneficia pe deplin de drepturile salariale pe care le primesc, în sensul achitării contribuțiilor de asigurări sociale la nivelul salariului real pe care îl primesc din partea angajatorilor. Inițiatorii și-au propus, prin această OUG, potrivit Notei de fundamentare, descurajarea implicării salariaților încadrați cu timp parțial în activități peste norma stabilită prin contractele individuale de muncă cu timp parțial, precum și plata diferențelor corespunzătoare nefiscalizate.

Prin prevederile actului normativ se identifică și reglementează pârghiile juridice legale prin care pot fi amendate „derapajele fiscale ale angajatorilor din perspectiva achitării drepturilor ce le revin salariaților, dar și a achitării taxelor fiscale aferente bugetului de stat ce sunt stabilite în sfera drepturilor salariale.

Prin OUG nr. 117/2021 se reglementează următoarele:  definirea, combaterea și sancționarea „muncii subdeclarate” (munca subdeclarată reprezintă, în sensul acestui act normativ, acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale); ▪ redefinirea și sancționarea muncii nedeclarate prin primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial; ▪ reglementarea drept contravenție a faptei de acordare a unor drepturi salariale net mai mari decât cele constituite și evidențiate în statele de plată ale salariaților; ▪ reglementarea răspunderii în lanțul de subcontractare în ceea ce privește plata drepturilor salariale restante datorate salariaților de către subcontractant.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.