Guvernul a aprobat noi măsuri pentru a crește gradul de protecție a cetățenilor români care lucrează în străinătate. Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, pentru asigurarea aceluiași grad de protecție a cetățenilor români, indiferent dacă aceștia apelează la serviciile unui agent de plasare a forței de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare din alt stat membru al Uniunii Europene care desfășoară pe teritoriul României activități de mediere și plasare a forței de muncă, sunt stabilite aceleași obligații:
▪ efectuarea în mod gratuit a activității de mediere a cetățenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de comisioane, tarife sau taxe;
▪ încheierea contractelor de mediere în formă scrisă și asigurarea încheierii contractului individual de muncă sau a documentului echivalent din statul de destinație atât în limba statului în care se află stabilit sau își desfășoară activitatea angajatorul, cât și în limba română;
▪ punerea contractului la dispoziția lucrătorului român înainte de plecarea acestuia din țară.
Actul normativ aprobat de Guvern introduce și o serie de obligații suplimentare și înăsprește sancțiunile aplicate în cazul nerespectării legii. „De exemplu, pentru a evita situațiile în care lucrătorilor români nu li se permite intrarea în statul de destinație, agenții și furnizorii de servicii de plasare de forță de muncă trebuie să se asigure, anterior deplasării, că aceștia dețin informațiile și documentele necesare”, se menționează în comunicat.
Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.