Sinteza principalelor prevederi ale OUG nr. 30 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale, publicată în M. Of. nr. 231/21.03.2020

CECCAR

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil 
reprezentantul CECCAR în VAT Expert Group

1. Modificări la Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților

    • Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși;

 

    • NU pot beneficia de zilele libere persoanele aflate în concediu de odihnă /fără plată, șomaj tehnic, cele aflate în concediu pentru îngrijirea copilului, este asistentul personal al unuia dintre copiii aflați în întreținere;

 

    • Cererea pentru acordarea zilelor libere va fi însoțită de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor și de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni, potrivit Legii nr. 19/2020, și nici nu se află în una din situațiile descrise mai sus.

 

  • În ceea ce privește modul de plată a zilelor libere acordate părinților, s-a stabilit că pentru fiecare zi liberă, angajatorul acordă părintelui o indemnizație în cuantum de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Indemnizația este asimilată veniturilor din salarii și supusă impozitării și plății contribuțiilor, conform Codului Fiscal.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

Leave your comment