SUSPENDAT -Miercuri, 18 martie: Carusel antreprenorial și financiar – De la adrenalină la stabilitate financiară, eveniment dedicat oamenilor de afaceri brăileni

Suspendat evenimentul

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) Filiala Brăila organizează, în parteneriat cu Asociația pentru Antreprenoriat din România (APAR), evenimentul Carusel antreprenorial și financiar – De la adrenalină la stabilitate financiară, programat să se desfășoare miercuri, 18 martie a.c., la sediul filialei.

Întâlnirea este dedicată antreprenorilor cu start-up-uri în județ și în localitățile apropiate, persoanelor interesate să se înscrie în programul Start-up Nation sau în alte programe de finanțare dedicate sprijinirii afacerilor românești, precum și viitorilor antreprenori (inclusiv studenți), indiferent de domeniul de activitate în care vor să-și deschidă propria afacere.

Invitată la eveniment este Mihaela Neicu, expert contabil, membru CECCAR și APAR, cu o experiență de peste 18 ani în management financiar și antreprenoriat.

Participanții vor putea dezbate subiecte de interes pentru orice antreprenor și aspirant la o carieră în lumea afacerilor, precum taxele, impozitele și facilitățile fiscale în domeniu, criteriile de alegere a celei mai potrivite forme juridice a afacerii (PFA, II, SRL), modalitățile și instrumentele de finanțare, modalitățile de obținere a autorizațiilor de funcționare, aspecte-cheie privind balanța contabilă, bilanțul și contul de profit și pierdere, importanța și monitorizarea fluxurilor de trezorerie, întocmirea corectă a bugetului de venituri și cheltuieli, calcularea marjei de profit și determinarea pragului de rentabilitate.

Evenimentul va include o sesiune de întrebări și răspunsuri, precum și o tombolă pentru o sesiune gratuită de consultanță oferită de invitatul evenimentului și alte cadouri-surpriză. Totodată, participanții vor primi un suport de curs în format electronic cu informații detaliate despre subiectele abordate.

Taxa de participare la eveniment este de 100 lei. Mai multe detalii despre eveniment și modalitatea de participare sunt disponibile pe pagina de Facebook dedicată acestuia.

Leave your comment