CECCAR Braila

Newsletter

    Inscrie-ti adresa de e-mail in baza noastra de date si vei fi la curent cu ultimele noutati de la CECCAR

e-Sondaj Chestionare on-line
Untitled 1

Comunicari

2018-09-17

Impozitarea economiei digitate și taxa pe valoare adăugată simplificată pentru IMM-uri – Principalele subiecte din buletinul de știri ETAF din

European Tax Adviser Federation (ETAF) a publicat buletinul de știri din data de 17 septembrie. Principalele subiecte tratate sunt:

TVA-ul simplificat pentru IMM-uri: Raportul Parlamentului European a fost adoptat

Pe 11 septembrie 2018, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, raportul pentru avizul elaborat de către deputatul european Vandenkendelaere (PPE, Belgia) referitor la sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici și mijlocii. Raportul sugerează că măsurile de simplificare ar putea fi puse în aplicare înainte de intrarea în vigoare a sistemului definitiv de TVA, propunând avansarea datei de depunere a cererilor până la 31 decembrie 2019, în loc de 30 iunie 2022. În plus, deputații europeni propun autorizarea IMM-urilor de a utiliza pragul de scutire a TVA-ului prezent, pentru o perioadă suplimentară de doi ani (față de un an) cu condiția ca cifra de afaceri anuală să nu depășească plafonul stabilit la nivel național cu mai mult de 33% în cursul acestor doi ani (spre deosebire de plafonul de 50% propus de Comisie).

Citiți raportul integral pe site-ul Parlamentului European

„Clauza de caducitate” propusă de Franța ar putea deveni modalitatea de impozitare a serviciilor digitale

În cadrul conferințe de presă comune de la Viena din 8 septembrie, ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, a ridicat subiectul impozitării serviciilor digitale. Taxă intermediară propusă de Comisia Europeană la 21 martie 2018 prevede impozitarea la 3% a veniturilor brute pentru activitățile platformelor digitale. În cadrul discursului său, ministrul francez de finanțe a propus „introducerea unei clauze de caducitate la propunerea Comisiei, astfel încât, de îndată ce la nivelul OCDE va fi luată o decizie, soluția membrilor OCDE va înlocui soluția europeană”. Propunerea pare să fi atras atenția mai multor state membre, ce s-au opus inițial propunerii în favoarea unui acord global la nivelul OCDE. Olanda, Regatul Unit și Luxemburg se opun susținerii acestei „clauze de caducitate”. În schimb, Italia este în favoarea acestei soluții, în timp ce poziția Germaniei este încă vagă. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că unele state se opun în continuare impozitării serviciilor digitale, inclusiv Irlanda, Suedia și Danemarca, în timp ce Finlanda și Malta și-au exprimat scepticismul, sperând să avanseze o soluție la nivelul OCDE.

Citiți mai mult

Comitetul TAX3 privind impozitarea economiei digitale

La 11 septembrie 2018, reprezentanții Comisiei Europene și ai OCDE au participat la o audiere a comisiei TAX3 a Parlamentului European de la Strasbourg. Domnul Bart Van Raaij și domnul Eduard Folch Sogas din cadrul TAXUD reafirmă caracterul temporar al propunerii de impozitare a 3% din cifra de afaceri a activităților desfășurate de platformele digitale. Din partea OCDE, Eric Robert, și-a exprimat optimismul cu privire la discuția care are loc la nivelul OCDE, afirmând că țări precum Statele Unite, ce au blocat orice progres până în acest moment, sunt acum deschise discuțiilor privind impozitarea economiei digitale. De asemenea, acesta s-a declarat optimist față de clauza de caducitate recent propusă de Franța în ceea ce privește impozitul interimar. Pe de altă parte, reacția deputatului european Pervenche Berès (S & D) a fost rezervată, aceasta solicitând OCDE să se bazeze pe propunerea Comisiei, în loc să încerce să o desființeze.

Vizualizați aici consultarea în integralitate

Pentru consultarea newsletter-ului complet, vă rugăm să accesați site-ul ETAF.

2018-09-12

Buletinul de știri ETAF din 10 septembrie

European Tax Adviser Federation (ETAF) a publicat buletinul de știri din data de 10 septembrie. Principalele subiecte abordate sunt:

Franța reafirmă susținerea Germaniei cu privire la impozitarea economiei digitale

Pe 6 septembrie 2018, ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire, a reiterat susținerea Berlinului referitor la propunerea Comisiei cu privire la impozitarea giganților digitali. În ciuda unor controverse apărute în presa germană, Germania pare să fie de acord cu principiul propunerii, însă consensul este greu de obținut pe fondul unor dezbateri interne. Susținerea propunerii de către Germania este crucială pentru Franța deoarece, la ora actuală, poziția celorlalte state membre evoluează. În acest moment, doar Irlanda își menține opoziția de principiu, în timp ce celelalte state membre iau în calcul și alți parametri, cu toate că majoritatea dorește adoptarea unei poziții unitare la nivel internațional. Declarația ministrului francez a avut loc înaintea ședinței informale a miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană din 7-8 septembrie.

Cazul Engie: Luxemburgul va ataca decizia Comisiei Europene

Într-un comunicat de presă datând din 31 august, guvernul luxemburghez și-a afirmat decizia de a face apel la Tribunalul Uniunii Europene cu privire la decizia Comisiei Europene împotriva deciziei de recuperare de către Luxemburg a 120 milioane de euro din partea grupul Engie. Decizia din 20 iunie 2018 a hotărât că deciziile fiscale emise de Luxemburg cu privire la cele două structuri de finanțare intragrup oferă grupului Engie un tratament fiscal preferențial ce nu reflectă realitatea economică și care duce la un avantaj competitiv în Luxemburg, incompatibil cu normele UE privind ajutoarele de stat. Comisia a estimat că grupul Engie a reușit să evite impozitarea în cazul a 99% din profiturile realizate de cele două entități (Engie LNG Supply and Engie Treasury Management). Citiți mai departe.

Raportul OECD evidențiază o tendință de reducere a impozitului pe profit pentru societățile comerciale

În data de 5 septembrie 2018, OECD a publicat un raport cu privire la reformele fiscale din 38 de state analizate. Potrivit acestui raport, Franța, Letonia, Argentina și Statele Unite au întreprins reforme fiscale majore cu precădere în sfera încurajării investițiilor. Acest raport subliniază o tendință de reducere a impozitul pe profit, măsură determinată de reforme semnificative într-un număr de țări mari, cu rate de impozitare ale societăților comerciale ridicate în mod tradițional. Mai mult, raportul subliniază că impozitarea economiei digitale a devenit o prioritate pentru mai multe economii, dar că disparitățile de opinii între țări au împiedicat adoptarea unei abordări comune, ce ar putea duce la introducerea unor măsuri eterogene, creând complexitate și incertitudine. Citiți mai departe.

Pentru consultarea newsletter-ului complet, vă rugăm să accesați site-ul ETAF.

2018-09-07

Buletinul de știri ETAF – 3 septembrie: Impozitarea economiei digitale în Parlamentul European

Federația Europeană a Consilierilor Fiscali (ETAF) a publicat buletinul de știri din data de 3 septembrie, iar unul din principalele subiecte abordate este debutul discuțiilor referitoare la impozitarea economiei digitale în Parlamentul European.

La 29 august a.c., deputații europeni ai Comisiei ECON (Afaceri economice și monetare) din Parlamentul European au dezbătut cele două propuneri lansate de Comisia Europeană privind impozitarea economiei digitale.

Raportorul Dariusz Rosati (deputat european PPE, Polonia) a subliniat, în documentul de poziție intitulat Impozitarea societăților comerciale cu o prezență digitală semnificativă (așa-numita soluție comprehensivă), necesitatea de a acționa pentru a asigura condiții de concurență echitabile între întreprinderile tradiționale și cele digitale în interiorul Uniunii Europene. Mai mult, deputatul european a pus la îndoială relevanța pragurilor (adică a cifrei de afaceri, a numărului de contracte și de utilizatori) ce ar trebui, conform propunerii, să fie utilizate drept criterii pentru determinarea nivelului de organizare a prezenței digitale. În final, Dariusz Rosati a declarat că ar fi bine să se știe dacă există șanse reale în cadrul Consiliului de a conveni asupra unei poziții comune cu privire la această propunere.

În ceea ce privește soluția provizorie, un impozit de 3% din cifra de afaceri a activităților platformelor digitale, raportorul Paul Tang (S & D, Olanda) a pus problema dacă este suficientă o rată de 3%, ținând cont de veniturile uriașe ale giganților digitali. Mai mult, el a propus stabilirea unei rate minime, lăsând la latitudinea statelor membre să stabilească rate de impozitare mai mari, în cazul în care acestea doresc acest lucru.

Următoarea etapă a discuțiilor va fi o audiere publică în data de luni, 10 septembrie. Proiectele de rapoarte pentru aviz urmează să fie pregătite la începutul lunii octombrie, în vederea votării în cadrul comisiei ECON în decembrie și în ședință plenară în ianuarie.

Pentru consultarea newsletterului complet, vă rugăm să accesați site-ul ETAF.

2018-09-07

Congresul profesiei contabile 2018

Gândirea integrată, globalizarea și tehnologia – viitorul profesiei este tema celei de-a XXII-a ediții a Congresului profesiei contabile ce va avea loc la București, în perioada 28-29 septembrie, în contextul celor 100 de ani de la Marea Unire și 97 de ani de istorie a profesiei contabile reglementate în România.

Evenimentul va reuni aproximativ 500 de participanți de la nivel național și internațional – reprezentanți ai conducerii și membri CECCAR, ai autorităților și instituțiilor de reglementare, ai mediului de afaceri, precum și ai unor organizații internaționale și regionale din domeniul contabil. Congresul va fi precedat, în data de 28 septembrie, de Seminarul Internațional organizat în colaborare cu Comité de Integración Latino Europa-América (CILEA).

Tema unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate profesiei contabile din România, cu participare internațională, este actuală într-o lume a afacerilor în continuă evoluție și în contextul unui mediu de reglementare volatil în care este esențială o gândire care să înglobeze mai mult decât elementele pur financiar-contabile ale unei organizații pentru a se asigura dezvoltarea pe termen lung și crearea de valoare. Devine imperativ, astfel, pentru organizații să adopte o gândire integrată, utilizând o abordare holistică pentru a-și stabili strategiile și a-și evalua performanțele, îmbunătățindu-și maniera în care comunică cu clienții, investitorii și toate celelalte părți interesate.

Cine altcineva este mai potrivit decât profesionistul contabil, în calitatea sa de consultant strategic, pentru a iniția această schimbare și pentru a ajuta companiile să își înțeleagă mai bine activitatea și factorii care le determină capacitatea de a crea valoare în timp, astfel încât să poată implementa un model de afaceri care să le faciliteze creșterea?

În timp ce globalizarea împreună cu provocările și consecințele inovațiilor tehnologice ne influențează din ce în ce mai mult profesia, rolul de consilieri de încredere ne-ar putea oferi, de asemenea, o oportunitate în ceea ce privește diversificarea serviciilor pe care le oferim în interes public, ajutându-ne astfel să facem față provocărilor viitoare.

Ediția din acest an a Congresului profesiei contabile se va concentra pe aceste subiecte foarte relevante pentru evoluția profesiei și pe identificarea soluțiilor care ne vor ajuta, împreună cu partenerii noștri din mediul de afaceri și instituțiile și autoritățile de reglementare, să alegem cea mai bună cale de urmat.

Despre noi:

Cu o istorie de aproape un secol, CECCAR este organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, preocupându-se continuu de dezvoltarea competențelor și abilităților profesionistului contabil, care să îi permită furnizarea de servicii suplimentare celor tradiționale, la un nivel de calitate ridicat, astfel încât să servească interesul public, să pună bazele unei economii solide și orientate spre progres.

Cu o reprezentare la nivel național prin filiale în toate județele țării, CECCAR este membru al celor mai importante organizații profesionale de profil de la nivel mondial – IFAC (International Federation of Accountants) – și european – Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation).

Partener principal

MasterCard

2018-08-30

Congresul profesiei contabile, ediția a XXII-a

2018-08-29

Singura publicație acreditată de CECCAR pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la profesie, disponibilă la nivel național

CECCAR vine în întâmpinarea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire: Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția a VII-a, revizuită.

Lucrarea – singura acreditată de CECCAR pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la profesie – conține exemple ilustrative pentru verificarea cunoștințelor candidaților în domeniile contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluarea economică și financiară a întreprinderilor, doctrina și deontologia profesiei contabile și expertiză contabilă.

Un instrument deosebit de util pentru pregătirea teoretică, Ghidul conține subiecte similare celor prevăzute pentru examen, sporind șansele candidaților de promovare.

Așa cum am mai amintit, anul acesta CECCAR organizează, în zilele de 6 și 13 octombrie, examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.

De aproape un secol, CECCAR urmărește dezvoltarea profesională a membrilor săi, astfel încât aceștia să servească interesul public și să pună bazele unei economii solide, orientate spre progres. Cu noi puteți deveni parte a unei comunități profesionale în domeniile financiar-contabil și fiscal, reprezentată la nivel internațional de IFAC (International Federation of Accountants), iar la nivel european de Accountancy Europe și ETAF (European Tax Adviser Federation), comunitate al cărui rol în dezvoltarea afacerilor și a economiilor la nivel național și mondial este recunoscut și din ce în ce mai apreciat de toți actorii implicați – mediul de afaceri, instituțiile și autoritățile de reglementare.

Pagina:

« Inapoi

Home  | Acces profesie  | Educatie  | Audit de calitate  | Etica  | Evidenta membri  | Contact